fără „TINE” nu există „EU”

E adevărat că mi-e destul de greu să exprim în cuvinte însemnătatea iubirii ce o port în suflet.

Și tocmai pentru că o simt prezentă zi de zi, seară de seară, nu pot să nu îți mulțumesc!
Ești singurul și cel mai întemeiat motiv al fericirii mele din prezent. DA - ești omul care m-a făcut să văd dincolo de cuvinte, omul care, cu răbdare, mi-a arătat lumea (o parte din ea- timp e destul pentru cele rămase!) și frumusețile ei, omul care mă înțelege și cel ce mă respectă, omul care, necontenit, îmi oferă zâmbete și iubire.

În clipele mele de liniște mă gândesc la tot parcursul poveștii noastre: cu ochii întredeschiși zăresc începutul timid și „virtual”, văd mai apoi, din ce în ce mai clar, toate momentele petrecute împreună: de la bucurie la necaz, de la extaz la agonie. Nici măcar nu mi-am imaginat un sfârșit al poveștii. Sunt lucruri, fapte, întâmplări, fără de care nu pot trăi - așa că Iartă-mă, dar eu nu-mi pot imagina viața fără tine.

Cred cu tărie că toate se întâmplă cu un rost, și ceea ce mi-am dorit să găsesc, ceea ce căutam inconștient pentru a mă simți împlinită, erai tu.
Timpul e cel ce m-a ajutat să-mi dau seama că felul tău de a fi, răbdarea și blândețea care te caracterizează, chipul frumos și ochii verzi-albaștri și, mai presus de toate, sufletul tău bun sunt caracteristicele perfect definite ale omului în mâinile căruia mi-aș încredința cu siguranță, tot viitorul.

Mai cred și că universul are grijă ca lucrurile să se întâmple așa cum era menit și chiar dacă ne despart 1501 Km, nimic nu e întâmplător. Am încredere și știu că iubirea ce ți-o port e suficient de mare și de o însemnătate specială, încât să facă față oricărui obstacol.

Nu e o întâmplare că te-am cunoscut! S-au petrecut toate atunci când aveam cea mai mare nevoie și nu pot să nu îți fiu recunoscătoare pentru tot sprijinul, toate încurajările, toate laudele, și toată aprecierea ta! Și astfel îți mulțumesc pentru... tot. Tot ce mi-ai oferit și tot ce urmează să trăim împreună. Sper și mă străduiesc să îți fericesc fiecare zi, să îți ofer cât mai multe zâmbete și să îți arăt, cât mai explicit, cât de mult însemni pentru mine...

Strânge-mă de mână ori de câte ori ai nevoie, promit să fiu mereu  cea care te ascultă ... te ințelege ... cea care te iubește necondiționat.

Vorba poetului: „ Și TU și EU și NOI,

Suntem un suflet, suntem doi...”

Jurnalism - De ce vreau sa devin jurnalist?

Pentru ca iubesc oamenii. Si jurnalismul e despre oameni. Jurnalism e arta de a sti ce le place oamenilor, ce ii bucura, ce le atrage atentia, care le sunt necazurile. Jurnalism inseamna pasiuni si aspiratii, conferinte si evenimente, viata de familie si cariera, inseamna nou si de actualitate, inseamna spionaj si dibacia de a culege esenta unei intamplari de proportii. A fi jurnalist inseamna a cunoaste ceea ce e cu adevarat important. Jurnalism mai inseamna pericol si atentie, inseamna graba si convingere. Jurnalismul in sine e intregul ce imi defineste in totalitate aspiratiile. E un tot unitar ce insumeaza toate pasiunile si toate domeniile de activitate.

Poate ca nu mi-am adunat niciodata gandurile intr-un punct fix, sprea a gandi la ce bun a fi journalist, de ce vreau asta cu adevarat. Eu vreau pentru ca ma defineste si mai presus de toate, e interesant si ma atrage!

Jurnalist e omul care intotdeauna e atras de noutate, de inovatie, de schimbare. Jurnalist e omul creativ, omul care nu isi stabileste limite, omul a carui imaginatie nu poate fi stapanita.

Adesea intra oameni noi in viata noastra. Se ivesc astfel primele intrebari, primele curiozitati. Am fost de multe ori intrebata “Ce pasiuni ai?”. Raspunsul meu e simplu – sunt o fire artistica. Pentru ca scrisul e o arta. La fel si desenul. Adevarat ca oricine poate scrie, dar judecand mai detaliat vedem ca nu oricine are priceperea de a potrivi cuvintele pe foaie. Nu oricine are atentia necesara pentru a surprinde punctul culminant al unei intregi povestiri. E un secret ce a dainuit ani intregi si a facut cunoscuti pe cei ce intradevar au reusit prin pasiune si daruire sa “scrie”.

Mintea si intelectul vor fi intotdeauna cei mai buni prieteni ai unui journalist. Pentru ca omul scrie in stari si moment diferite. Sunt texte ce ilustreaza numai-decat starea de moment a celui ce le-a dat nastere. Ceea ce vreau sa spun este ca pentru a scrie, nu iti trebuie decat condei. Fie ca e pace ori razboi, liniste ori ba, gandurile scrise nu se amesteca in galagia trecatoare a vremii. Indiferent de momentele zilei, de vreme, de loc sau spatiu, omul caruia ii e drag a scrie, va scrie cu drag oricum, oriunde.

A fi jurnalist inseamna a te transpune in rolul cititorului si, dupa cum va spuneam mai devreme, a cunoaste exact ce atrage privirile. A rasfoi reviste e actul pe care unii oameni il fac din plistiseala ori nerabdare, din curiozitate sau din nevoie. Tocmai de aceea jurnalistul e omul care trebuie sa cunoasca acel element fin si de o insemnatate crescuta, elementul care poate opri derularea grabita a paginilor, elementul ce face orice privire sa se potoleasca in orice moment asupra unei scrieri, a unui articol.

Nu doresc a insirui nume cu o rezonanta considerabila in acest domeniu, doresc insa a face cunoscut faptul ca acesti oameni exista. Doresc totodata a convinge pe oricine ca a fi journalist nu inseamna a fi neinsemnat. Nici pe departe! In oricare domeniu, oamenii cauta sa se faca remarcati. Inteligenta traduce acest lucru prin multi factori ajutatori. Un factor fruntas in ordinea importantei ar fi acela de a face cu placere ceea ce-ti doresti. Astfel exista jurnalisti a caror munca este executata cu drag si dedicare – acestia sunt oamenii care pun tot ce au mai de pret in scrierile lor. Sunt oameni a caror apreciere, a caror importanta a crescut in timp. Sunt oameni care au castigat prin cuvinte increderea unei comunitati. Orice journalist isi castiga experienta si un anumit renume numai si numai prin propria munca, prin limbaj si atitudine.

E foarte important a sti sa potrivesti un subiect unei tematici. Jurnalistica te invata ca numarul paginii conteaza. Randul are si el importanta lui. Si nu in ultimul rand, cratima sau virgula sunt actorii principali pe scena oricarei publicatii. Si aici nu mai e vorba doar de pricepere. E vorba de a-ti cunoaste limba. In zilele noastre e aspru judecat cel ce nu stie a scrie corect si, pe buna dreptate, aruncat in ochii opiniei publice drept un agramat ce ocupa, printr-o eroare, roluri importante in societate.

In viata cotidiana, ne intalnim zilnic cu reclame, ziare, reviste. Nu sunt multi cei ce stiu munca din spatele unei astfel de publicatii. Si acesta e un lucru trist, dar totodata normal. Nu obisnuim a gandi la oamenii care au muncit asupra unui concept, nu gandim nici macar la ciclul realizat pentru ca acea revista sa ajunga in mainile noastre. Nu sunt multi cei ce au auzit forfota si agitatia unei redactii de ziar. Acolo sunt oamenii ce asigura un mers promt al fiecarei zilei. Aceia sunt oamenii care fac vestile noi sa circule repede, indiferent de pozitivitatea lor. O redactie e asemanata, in viziunea mea, unui stup de albine. E locul care imi creioneaza harnicia si graba oamenilor de a incepe si termina tot ceea ce isi propun. Intr-o redactie, timpul nu sta niciodata in loc iar subiectele zilei curente, nu mai sunt, de multe ori, reluate altadata.

A fi jurnalist inseamna a avea puterea de a intui ceea ce vor altii sa vada sau sa citeasca. E puterea de a-l face pe cititor partas la un eveniment, fiind ajutat doar de cuvinte si imagini.

Jurnalistii detin si informatii despre estetica. Orice articol, stire sau reportaj trebuie sa aibe frumusetea lui. Indiferent de aparitia lui (data, loc, publicatie), vizualul e cel ce ridica primele impresii. E important a cunoaste frumosul, a avea posibilitatea de a stabili un echilibru impecabil intre cuvinte si imagini.

Paul O`Neill, scriitor American, spunea: „Întotdeauna apucă cititorul de gât în primul paragraf, afundă-ţi degetele în beregata lui în cel de-al doilea şi ţintuieşte-l de perete până la ultimul rând”. Nu pot sa nu dau dreptate acestor vorbe! – E incredibil cat de important este sa mentii atentia cititorului asupra articolului tau. E o lupta pentru a demonstra ca esti bun. Jurnalistul e o constiinta lucida implicata in societate. El e omul care pune pe hartie tot cuprinsul unei zile, din punct de vedere al evenimentelor mondene. El culege informatiile, le analizeaza si verifica, urmand ca mai apoi, cu dibacie sa prezinte esenta, in formatul perfect si cat mai pe intelesul cititorului.

Jurnalistul e sau ar trebui negresit sa fie un om cinstit! El crede in datoria de a face ca adevarul, indiferent de fata lui, sa fie cunoscut. El lupta pentru a face dreptate, pentru a scoate oameni din mizerie sau pentru a improsca cu noroi pe cei ce, miseleste, graiesc fara a gandi. Intotdeauna ghidat dupa propriile valori, jurnalistul are voie sa critice. Asta nu e rautate. Critica in jurnalism e acceptata odata ce in spatele ei sunt prezenti ani buni de experienta si un talent aparte ce cunoaste adevaratul sens al cuvantului ‘perfectiune’.

In jurnalism e adesea vorba de tendinte. Ce e la moda e intotdeauna bine vazut. Jurnalistii au datoria de a inainta trendurile spre restul lumii. Ei fac de multe ori cunoscuta vocea criticilor sau designerilor vestimentari. Ei contureaza totodata imaginea a ceea ce e nou – daca aceasta e bine transmisa in ochii cititorilor, un intreg domeniu isi mentine activitatea la nivel ridicat (domeniul vestimentar, economie, politica, etc.).

Jurnalismul e o profesie fara granite. E acel “ceva” care te conecteaza la evenimentele lumii, care te pune la curent cu cele mai recente intamplari. E “micul dejun” al fiecarei dimineti – ocazia perfecta pentru a aduce o “felie” de lume in viata semenilor tai care devin astfel contemporani cu orice eveniment din orice colt al lumii, indiferent de coordonatele geografice ale acestuia.

Jurnalistul e responsabil. E o munca grea a putea tine un jurnal. E dificil sa gasesti in fiecare zi lucruri ce merita sa fie scrise sau spuse. Rabdarea e esentiala pentru a putea fi jurnalist. E usor sa faci un rezumat, dar incredibil de adevarat e ca, e mai greu ca apoi, sa faci rezumatul rezumatului. Atunci e vorba de lucrurile cu adevarat importante si, pierdut intr-o mare de idei, vei vedea ca toate iti par a fi importante in felul lor. E frumos sa vezi esenta palpabila a unui fapt si, fara cusur, sa te bucuri de rezultatul expunerii ei in cuvinte.

Jurnalismul are si dezavantajele si pericolele lui. E inspaimantator uneori ce chipuri malefice capata oamenii a caror dorinta de imbogatire nu mai poate fi tinuta in frau. Traim intr-o societate in care exista si o clasa mediocra, compusa cu success din oameni a caror comportamente te scarbesc, oameni care se umilesc pentru a dobandi putere. Acesti oameni ahtiati de puterea banului care, in fond, tot o hartie va ramane, sunt singurul pericol in fata jurnalistilor. Nu sunt priviti insa ca o spaima. Jurnalistii sunt cei ce roiesc in jurul unei lumi democratice, o lume in care, inevitabil, politicienii impun regulile lor, reguli dupa care este condusa omenirea. Ajungem la o lupta grozava de interese, o lupta de putere in care nu vreau sa subliniez decat ca adevarul se cumpara cu usurinta si se construieste, cu ziduri inalte si fortificate, avand in spate o publicitate “de fatada” pentru a nu strica pretioasa imagine a unor oameni incorecti cu ei insisi.

Pentru toate aceste motive, si ghidata de ceea ce simt si de modul meu de viata, port in suflet dorinta de a deveni jurnalist. Si, de ce nu, unul dintre cei mai buni si mai apreciati?

Vacanta de Paste în familie

Am fost, am văzut, mi-a plăcut!

Undeva în județul Neamț se găsesște acest ținut liniștit, al naturii și al munților, și mai presus de toate al oamenilor binevoitori! E minunat să vezi în jurul tău atâta verdeață, atâta speranță!
Drumurile ce se ivesc prin munți te poartă mai apoi spre adevărate lăcașe de cult, zone împânzite de mănăstiri. Ajuns acolo, întâlnești alți oameni minunați care îți povestesc așa cum știu mai bine toate tainele, tot trecutul acelor meleaguri - lucruri sfinte, pe care mulți dintre noi nu le cunoaștem nici măcar din cărți. Așa l-am cunoscut pe părintele Cleopa, descendent al părintelui Cleopa Ilie, arhimandrit și stareț la Mănăstirea Sihăstria, decedat în decembrie 1998. E un om minunat, un om cu o mare doză de cultură. Un părinte iubitor, căci le vorbește frumos copiilor și are harul de a povesti istoria locului atât de bine încât captează imediat atenția oricărui trecător.
Dincolo de aceste lăcașuri bisericești, vezi oameni truditori, oameni cu credință în Dumnezeu, care își îngrijesc zilnic gospodăria căci aceasta le e cea mai de preț avere! Pentru ei nimic nu e greu, sunt perseverenți și munca le e cea mai plăcută activitate. Te îngrijești de ogradă căci plantele te cunosc, iar animalele doar din mâinile tale se hrănesc.

Nimic nu spulberă liniștea din Poiana Teiului... În această vreme a anului turiștii nu sunt mulți, dar poveștile se țes frumos alături de puținii oameni care umplu zona!

Things you don't know about me

Bun, păi ideea e că am văzut un titlu asemănător pe un alt blog. Mi s-a părut a fi genul de postare care stârnește destul de repede interesul cititorilor având în vedere că e vorba despre mine (în viața de zi cu zi!), despre a mă cunoaște așa cum sunt de fapt!

Voi încerca să nu fiu complicată, să nu mă încurc în lucruri neinteresante... Voi încerca să fiu EU.

• Am un frate mai mic (cu 4 ani), Laur, pe care îl iubesc mult. Sunt grijulie și dat fiind faptul că se află într-o perioadă a adolescenței unde intervin în viață multe „noutăți”, încerc cât pot de mult să îl sfătuiesc atât cât pot, să îi explic preventiv finalitatea unor decizii greșite, să îi înțeleg curiozitățile și temerile. Încerc să îl protejez de tot ce eu am văzut, în adolescența mea, în anii de liceu, că se poate întâmpla.
• Îmi place foarte mult să cânt! De mică mă visez pe o scenă imensă, unde sunt oameni care mă iubesc, care au venit acolo pentru a-mi asculta muzica și pentru a fredona cu mine versurile propriilor mele melodii.
• Îmi place la fel de mult să desenez! Un al doilea vis din copilărie este să devin designer. Încă din gimnaziu, dețineam o colecție impresionantă de reviste de design interior. Mai apoi, când m-am mărit și am prins ideea de trend și de „ce se poartă”, am decis că m-aș regăsi mai mult în munca unui designer vestimentar.
• Am scris un mic volum de poezii - „Visul copilăriei” - prin clasele primare. L-am văzut a fi un cadou de la părinți pentru simplul fapt că îmi plăcea enorm să compun poezii. I l-am dedicat lui Laur și am avut toată susținerea doamnei învățătoare pentru realizarea lui.
• Ador să conduc. Îmi place viteza și mulți mă caracterizează prin stilul meu agresiv de condus. Mă simt extraordinar de bine la volan, simt că am control asupra lucrurilor care se întâmplă. Deși nu am luat permisul din prima încercare, nu m-am dat bătută pentru că a fost singurul lucru pentru care am muncit cu plăcere ca să îl obțin!
• Sunt la o facultate bazată pe economie, unde mie nu îmi place nimic din ceea ce fac. Chiar dacă ai mei sunt mulțumiți de mine, nu mi-am pierdut încă speranța că într-o bună zi voi avea tot curajul necesar pentru a păși exact pe drumul pe care eu îmi doresc să-l urmez.
• Sunt născută pe 19 februarie 1993 și consider că nu am un semn zodiacal exact. Sunt născută la limită, între pești și vărsător. Până în prezent mi-a fost confirmat că am câte puțin din fiecare!
• Sunt dependentă de telefon! Nu aș rezista nici măcar o zi fără el - acesta e motivul principal pentru care devin depresivă atunci când rămân fără baterie!
• Mi-e frică de insecte ( păianjeni, gândaci, albine, muște, etc.)!
• Mi-e frică de întuneric: dorm mereu cu veioza aprinsă.
• Am miopie. Port ochelari din clasa I, însă cu timpul dioptriile au avansat destul de mult. Din timpul liceului am renunțat la ochelari și am început să port lentile de contact. (recomand Johnson & Johnson, sunt cele mai flexibile lentile, nu deranjează deloc ochiul, iar în cazul în care optați pentru lentile colorate, vă asigur că nuanțele sunt unele foarte naturale, care se potrivesc oricărui iris).
• Îmi place să îmi fac poze cât e ziua de lungă! Totodată, îmi place să fiu fotografiată. Îmi plac atât pozele naturale, cât și cele mai „eye-catching”.
• Nu îmi place să citesc cărți din literatura română și nu mă mândresc deloc cu asta! Citesc rar, și atunci când o fac, sunt chestii speciale, cărți a căror utilitate o regăsesc în viața de zi cu zi + reviste, bloguri, etc.
• Fac parte dintr-o asociație studențească, ASER. O asociație alături de care îmi petrec majoritatea timpului în București. Aici sunt menbru în departamentul de Resurse Umane și îmi place la nebunie ceea ce fac. Recent, am primit și rolul de Junior Project Manager a unui proiect național ce se va desfășura în cursul acestei veri - The SwITCh 2013.
• Nu îmi plac băile lungi cu spumă și petale de trandafir. Pentru că mereu sunt pe fugă, sunt adepta unui duș scurt, care cu siguranță mă încarcă cu mult mai multă energie pentru restul zilei / serii.
• Ador accesoriile! E singurul domeniu în care sunt în permanență ordonată. Inelele au cutia lor, lanțuri separat și așa mai departe. Nu îmi place să le împrumut - dacă la haine sunt îngăduitoare și mereu le dau fetelor (prietenele mele) ceea ce au nevoie, la accesorii e cu totul altă treabă! Nu îmi place să umble nimeni la ele fără ca eu să știu asta.
• M-am vopsit roșcată în trecut fără ca mama să știe. Pentru că eram la București, pentru că asta a fost întotdeauna o curiozitate, dar mama nu era niciodată de acord cu această culoare, m-am decis că voi executa procesul de una singură. Concluzia: într-un timp foarte scurt, am revenit la culoarea precedentă pentru că nu eram nici eu prea încântată de schimbare.
• Sunt o persoană foaaaaaaaaaarte analitică. Acest lucru reprezintă, în viziunea mea atât un avantaj, cât și un mare dezavantaj. Sunt extrem de atentă la detalii (sunt perfecționistă aș putea spune!) și uneori pierd prea mult timp cu această analiză amănunțită și irelevantă de cele mai multe ori!
• Scriu foarte frumos. E un alt domeniu unde mereu am grijă să se păstreze oridnea. Am caiete îngrijite, unde reliefez chestiile importante în culori, astfel încat să fie cât mai plăcut de citit, și cât mai ușor de învățat.
• Îmi place să călătoresc și îmi doresc să vizitez în viitor cât mai multe țări străine.
• Am facut street dance, înot, tenis când eram mai mică, însă cea mai mare pasiune a rămas desenul.
• Îmi plac prăjiturile și toate torturile făcute de mama. Mi-aș dori să ajung în momentul în care măcar jumătate din rețetele ei mi-ar ieși la fel de bine.
• Beau foarte multă Coca Cola - chiar dacă toată lumea din jurul meu mă ceartă, chiar dacă am încercat de 94658769384 de ori să renunț la acest obicei.
• Țin destul de mult la aspectul meu fizic. Nu ies niciodată din casă fără fond de ten. Fără excepții.
• Îmi displac comediile.
• Fructele preferate: grapefruit, rodii, căpșuni și cireșe.
• Nu sunt deloc o tipă econoamă: cumpăr orice, oricând, fie că îmi trebuie sau nu!
• Atunci când ies în oraș, în diverse cafenele, răsfoiesc mult meniul de băuturi și sfârșesc comandându-mi Green Apple sau un Fresh mixt.
• Mâncarea pereferată: Ciorbă de burtă și Tortellini alla panna
• Desert: papanași cu dulceață de vișine și înghețată de mentă și banane.
• Singurul joc pe care îl ador până în clipa de față, The Sims.

Cam astea ar fi o parte din lucrurile care mă definesc... Lista nu se încheie aici, însă eu mă voi opri din teama de a nu intra în prea multe detalii.

Pe curând, Larisa

Nu e târziu!

Respiră! Ai respirat?!  

   Acum gândeşte-te că în acelaşi timp cât tu ţi-ai umplut plămânii cu aer, cineva a expirat pentru ultima dată. Cineva a pierdut lumina şi speranţa pe care tu încă le ai, a pierdut timp, a pierdut vise şi amintiri, căldură şi afecţiune. Îţi dai seama ce norocos eşti? 

   Gândeşte că ce ai tu, alţii şi-ar dori să aibe şi oricâtă muncă depun, nu reuşesc să fie în locul tău. 

   Zâmbeşte, bucură-te şi încearcă în fiecare zi să faci pe cineva să zâmbească, chiar dacă acel cineva eşti tu! Încearcă, şi vei vedea că nu e greu. Fii bun cu cei din jur şi vei vedea că binele se întoarce la tine. Stabileşte-ţi ţeluri şi încearcă din răsputeri să le atingi! Visează! - nu te costă nimic. Fii încrezător şi adună-ţi puterile să schimbi ceea ce nu e bun şi nimănui nu-i place! Nu aştepta să vină binele la tine - binele ţi-l faci cu mâna ta! 

 Nu îţi ia mult timp să citeşti cuvinte, mai greu e să pricepi înţelesul lor. Opreşte ceasul în loc, take you time... 

  

 A! Şi încă ceva. Nu te limita, uită-te bine la linia orizontului şi dacă nu o vezi, imaginează-ţi că ea este mereu acolo...

Boss-ul.

E inceput de septembrie, un inceput care trage dupa el o multime de probleme. Inceput de scoala. Da, n-am uitat!

Cum tot ce-i frumos nu dureaza mult, uite ca e gataaa. Cum ce e gata?! Vacanta de vara, cea mai lunga si mai frumoasa, cea mai nebuna. A fost o vacanta frumoasa! Am vazut munte, dar mai ales am vazut mare, am umblat de nebuna prin fel de fel de locuri necunoscute cu persoane poate la fel de... necunoscute, am petrecut pana dimineata de cate ori am avut ocazia, am pierdut nopti cu prietene la barfe cafele si tutun. Din punctul asta de vedere poate e un inceput, pentru ca or sa mai fie de-astea, nu-mi fac griji! De cele mai multe ori, am avut de a face cu nervii lu' tata, pentru ca e fenomenal si eu ii seman si imi place la nebunie sa trec de bariera bunului simt in ceea ce-l priveste, si totusi stiu ca gresesc! Daca imi spune sa ajung la ora 23:00, intotdeauna imi pun intrebarea : "Oare ce-am sa patesc daca intarzii juma' de ora?!", si uite asa de la jumatatea aia de ora se face una intreaga. Cand ajung acasa, imi vine sa intru in pamant de rusine uneori si parca nu vreau sa ii ies in cale sa incepem o dicutie interminabila, eventual sa il umplu de nervi inainte de culcare. Imi trece adesea un gand prin minte, cum ca pana dimineata, poate uita.. Dar de cele mai multe ori nu e asa - e vorba si de norocul meu aici!

Si daca vara asta a fost asa, ma gandesc ca vara viitoare va fi si mai si, si tot asa. O persoana cu mai multi ani ca mine poate n-ar intelege ce zic eu aici, dar eu stiu cel mai bine ca atunci cand gresesc am de a face cu tata si nu e tocmai bine!

Un om solid, cu o privire agera pe care il respect si pe care foaaaarte rar am curaj sa-l contrazic. E un domn bine si o inteleg perfect pe mama. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica ii spuneam mamei mele ca ma voi casatori cu tata! Acum parca mi-as dori un barbat ca el. Nu vreau sa vad in el un tata - Dumnezeule!! - vreau sa-l vad cum il vede mama acum pe el. E simplu si fericit, e hotarat si serios, mai ales cand vine vorba de mine. Pentru ca ma iubeste si din prea multa grija, e strict si imi cere mereu sa-l ascult.

Tind sa cred ca sunt un copil bun, adica n-am gresit prea mult ... pana acum!

Nu ma lasa in orice anturaj, imi critica prietenii, imi zice mereu ca X nu face bine ce face,in consecinta nu trebuie sa am vreo treaba cu el. E trecut prin multe si nu vrea sa fac aceleasi greseli pe care le-a facut el, ma invata de bine. Imi vrea binele si stiu asta. Si il admir! Pentru ca a luptat de cand il stiu si inca face tot posibilul sa imi faca toate poftele, sa nu-mi lipseasca nimic si sa ma stie ca sunt bine. Sunt fata lui!

Te iubesc, tati!

f a s h i o n .

 DA! E un subiect foarte mediatizat în rândul tinerelor din ziua de azi, începând cu 17 şi terminând cu X ani. Şi mie îmi place şi nu zic 'nu' niciodată unei serii rapide de shopping. Mi-e greu să refuz până şi un banal "looking". Mulţi oameni spun că nu are rost să te uiţi, dacă nu cheltuieşti nici măcar un leu. Păi tocmai... în cazul meu, orice clipă monotonă îşi găseşte alinarea prin magazine, se pierde printre rafturi şi umeraşe, printre preţuri care urcă până la cer şi printre mult aşteptatele reduceri. Dau un telefon, două şi trebuie să găsesc pe cineva care să fie la fel de dornic ca şi mine să-şi clătească ochii prin magazine. Pentru mine e o activitate extraordinar de plăcută, chiar şi relaxantă. 

 De cele mai multe ori, recunosc, mă amăgesc! Spun asta pentru că văd multe lucruri care-mi plac nespus de mult, nu îmi trebuiesc neapărat, dar mă cred în stare să fac loc în şifonier pentru absolut orice. 

 Şi fiecare obiect vestimentar nou achiziţionat îmi stârneşte un interes fantastic: încep să mă probez ca o nebună, să defilez în faţa oglinzii, să văd cu ce poate fi asortat, accesorizat. 

 Când răsfoiesc reviste, păţesc cam acelaşi lucru: zăresc o mulţime de ţinute, care purtate până şi pe stradă sunt adevărate eye-catchers. Îmi place! Îmi place să ştiu ce se poartă, dar totodată şi cu ce îmi şade mie bine. Şi astfel le îmbin. 

 Nu am un stil anume: depinde de starea în care mă aflu. Uneori îmi place să fiu elegantă, deşi asta nu implică neapărat o pereche de pantofi lăcuiţi cu toc de doisprezece. Elegant în mintea mea înseamnă până şi o simplă cămaşă, un pantalon negru sau alb (de ce nu?) până la glezna; cât despre culori, nu mă "arunc" în chestii ţipătoare la o ţinută elegantă. Poate doar o nuanţă aprinsă de roşu pe buze, care poate fi suficientă pentru a întoarce priviri. Îmi mai place la nebunie şi acel aer de mister, pe care l-aş împrumuta de la oricare din doamnele care îl poartă cu o graţie şi o fineţe desăvârşită. Parcă zăresc o reprezentantă a sexului frumos care poartă cu nonşalanţă părul picat peste jumătate de chip, chip pe care îl descoperă şi-l lasă admirat doar în faţa aparatelor de fotografiat, sau poate nici atunci... şi misterul rămâne! 

 Rare sunt zilele în care simt nevoia să mă "elegantez", cum spuneam. O ocazie specială, o cină în familie, până şi o ieşire nebună cu fetele într-o seară de weekend cere de la sine o astfel de prezenţă, mai cochetă. 

 În rest mă mulţumesc cu o ţinută simplistă şi de cele mai multe ori pun pe mine ce găsesc: o pereche de jeanşi rupţi / tociţi, un tricou larg, nişte balerini simpli sau imprimaţi ar defini pentru mine ţinuta ideală de zi cu zi. Şi părul prins aiurea, într-un semi-coc sau simplu, o coadă de cal, cât mai grăbit. Totuşi, cu stil! 

  

 Ha! Am zis cam multe despre acest subiect şi nu vreau să las greşita impresie cum că viaţa mea gravitează în jurul modei, pentru că nu e cazul - cel puţin deocamdată! - şi nici că oraşul înseamnă pentru mine doar drumul până la mall, dus-întors! 

  

 So... don't get so stressed when you get dressed, girls!

Ton... monoton

Am o stare monotona, ma simt aiurea si caut un motiv si ... nimic! Poate in subconstientul meu stiu ca vina este doar a mea, dar nu vreau deloc sa recunosc asta. Si stii de ce ?! Pentru ca mi-am dorit si imi doresc sa fiu fericita. Si pana acum n-am facut decat sa ma joc: cu altii, si mai ales cu mine insumi! Si stiam ca o sa vina momentul in care sa zic "stop!" pentru ca nu pot continua asa la nesfarsit. Daca ma intrebi acum ce-mi doresc... nu am sa stiu ce sa raspund mai intai: ori ca vreau sa dau timpul inapoi, ori ca vreau sa ma intorc la prima iubire, ori ca vreau sa ma eliberez de tot... si totusi din toate astea, toate par greu de obtinut dar ma gandesc ca daca imi doresc ceva din toata inima, am sa reusesc - exact ca in copilarie, cand aveam parte de tot ce-mi doream fara prea mult efort.

Casc ochii mari si imi dau seama ca in viata incepe sa-mi fie din ce in ce mai greu si ca incet, incet trebuie sa invat sa ma descurc singura! Incep temeri, prejudecati, certuri, false prietenii, incep multe de care singur trebuie sa stii sa te feresti.

Pe cuvantul meu ca acum imi doresc sa fiu din nou copil, sa n-am grija de nimic, ci din contra, sa aibe mama grija de mine, sa ma ocroteasca tatal meu si sa nu cunosc decat binele pe Pamant... Sa fie pace si armonie, sa iubesc pe toata lumea fara sa cer nimic in schimb, sa zambesc mai mereu, sa nu stiu cum e sa plangi. Si parca visez, pentru ca stiu ca nu-i posibil dar tind sa cred ca asa ar fi mai usor si mai bine, dar binele mi-l fac cu mana mea!

Trezeste-te, Larisa! Arata ca poti lupta singura si ca nu e nimeni sa te doboare... cu totii gresim, dar trebuie sa aratam ca avem vointa sa reparam raul facut.

E o perioada grea si ma macina un milion de ganduri... ma rog sa fie bine totul si sa am puterea sa trec eu peste. Eu sunt eu, si nimeni n-ar avea puterea sa ma schimbe - poate doar eu!

Doar un dor de noi...

"Te iubeam cum stelele iubesc cerul, intr-o zi mult prea plina de radiatii ale fenomenelor lunii. Dar gata! Vreau sa cred ca s-a dus tot efectul sedativului care m-a facut sa cred atata timp ca tu ai rolul principal in viata mea.

Imi era chiar bine fara imaginea ta care se reflecta in toate vitrinele magazinelor candva.

De ce te am in visul de asta noapte, sarutandu-mi finut degetele, cand nimic din ce a fost nu mai este?!... E de inteles ca tu ai fost cel de la care veneau intotdeauna florile. E de inteles ca m-ai facut sa simt primul fior si totodata cel mai aprig dor in momentele cand nu erai langa mine! La fel am inteles si ca ma indragostisem enrom de tine...Eram dependenta de atingerea ta, de soaptele tale, de vocea ta, ca mai apoi sa fiu dependenta de noi doi, nu doar eu si tu...

Acum incep sa fumez fericirea ce ai creat-o in sufletul meu pe cand te-am vazut prima data. Copila aia de 16 ani care nu stia nici cum sa se prezinte de emotie eram eu.

De te uiti la mine acum, vezi ca beau din cana aia in care ai baut tu ultima cafea fara zahar in hamacul din curte. N-as crede ca si asta ai uitat. Zau asa!

Din scrumul tigarii las acum sa se prelinga cele mai amare lacrimi pe obraji, pe buze, pe gat. Sunt scursa de orice putere cand imi amintesc cum te jucai in carliontii parului meu, sau cum veneai tip-til prin spatele meu, pentru ca mai apoi sa ma lasi sa ghicesc cine era cel care imi tinea mana la ochi. Sau cand ma luai in brate, pe sus, si alergai cu mine prin tot parcul.

Mai stii acnd ma sunai fara motiv, indiferent de ora si imi spuneai tot felul de lucruri banale doar ca sa-mi auzi vocea? Sau erau si momente cand ma puneai sa-ti cant melodii vechi, inganam impreuna ultimul vers si apoi suspinam dupa refren. Stii... in ritmul asta nu as mai incheia niciodata o lista in acre domina momentele petrecute impreuna.

Cum de nu te mai am in minte inca? Cum de nu doar in minte? Despre aceasta enigma o sa vorbesc mai incolo. Acum nu pot sa raspund la nicio intrebare, nu indraznesc sa-ti mai spun aceleasi 2 cuvinte si 8 litere pe acelasi ton... Am amutit - m-am indragostit de eul tau liric care mintea cel mai frumos uneori.

Te prefaceai atat de bine cum ca ai fi fascinat de felul meu de a fi...

La inceput eram de-a dreptul scarbita de faptul ca am avut de a face cu tine. Acum aproape ca nu mai simt nimic. Sunt un corp pierdut printre oameni, prin lume, printre tot ceea ce ma inconjoara si nu mai am sentimente pentru nimic. Traiam in vid si mi se parea ca o inchisoare totul. Nici nu cutezam a ma apropia de acea linie a orizontului acre parea a fi singura scapare, singura iesire din tot ce nu vroiam sa ma cuprinda si pe mine.

Chit ca aproape uitasem de tot, imi apareau o groaza de deja-vu-uri in minte, ce treceau ca trenurile prin Gara de Nord.

Aveam si idealuri si idei noi si am tineam de ele scai. Astfel imi ascundeam sub patura de aparente inselatoare tona de probleme personale care nu-mi dadeau pace.

Ma simteam protagonista unei eternitati duale. Imi cautam umbra din privire, pe ea si pe restul, dar nu mai era nimeni; doar niste creioane risipite pe schitele de pe birou si poate niste perne aruncate imprastiat pe jos...

Eram numai melancolie si durere toata, si simteam cum viata aluneca din mine, prin varfurile degetelor, imbiband podeaua de la un capat la altul. Din mansarda se auzeau din nou sunete, note muzicale morbide care mi se infigeau in vene.

Deodata podeaua mi se fisureaza sub picioare si cad.

Liniste.

Afara e din nou viata, iar in camera o lume dominata de alb, insa eu tot aici ma gasesc cu o dorinta parca tot mai mare de a atinge apogeul unei fericiri ideale. Nu-mi ramanea decat sa astept,sa astept... sa ma uit la acul de ceasornic care ticaia tot mai apasat si iar sa astept..."

" Te stiu al meu, dar egoismul din mine imi sopteste: "numai al meu", iti simt palmele mari ca o fluturare din vis mangaindu-mi fata si fruntea de copil, dar cand pleci de langa mine simt un gol in suflet si in ochi boabe limpezi de tristete. Vezi tu ... poate tocmai frica sa nu te faci pasare si sa zbori, dar tu mi-ai legat sufletul cu noduri complicate, mi l-ai legat de al tau suflet sa nu ne despartim vreodata... de aceea esti aniversarea zilnica a fericirii mele. TE IUBESC pentru ca fara tine culorile curcubeului n-ar exista, albastrul cerului s-ar stinge si misterul lumii s-ar amplifica. Iubesc tot ce este al tau, sufletul tau curat si sarutarile tale dulci, iubesc ochii tai stralucitori si chipul tau frumos; inima mea iti apartine ... "