Doar un dor de noi...

"Te iubeam cum stelele iubesc cerul, intr-o zi mult prea plina de radiatii ale fenomenelor lunii. Dar gata! Vreau sa cred ca s-a dus tot efectul sedativului care m-a facut sa cred atata timp ca tu ai rolul principal in viata mea.

Imi era chiar bine fara imaginea ta care se reflecta in toate vitrinele magazinelor candva.

De ce te am in visul de asta noapte, sarutandu-mi finut degetele, cand nimic din ce a fost nu mai este?!... E de inteles ca tu ai fost cel de la care veneau intotdeauna florile. E de inteles ca m-ai facut sa simt primul fior si totodata cel mai aprig dor in momentele cand nu erai langa mine! La fel am inteles si ca ma indragostisem enrom de tine...Eram dependenta de atingerea ta, de soaptele tale, de vocea ta, ca mai apoi sa fiu dependenta de noi doi, nu doar eu si tu...

Acum incep sa fumez fericirea ce ai creat-o in sufletul meu pe cand te-am vazut prima data. Copila aia de 16 ani care nu stia nici cum sa se prezinte de emotie eram eu.

De te uiti la mine acum, vezi ca beau din cana aia in care ai baut tu ultima cafea fara zahar in hamacul din curte. N-as crede ca si asta ai uitat. Zau asa!

Din scrumul tigarii las acum sa se prelinga cele mai amare lacrimi pe obraji, pe buze, pe gat. Sunt scursa de orice putere cand imi amintesc cum te jucai in carliontii parului meu, sau cum veneai tip-til prin spatele meu, pentru ca mai apoi sa ma lasi sa ghicesc cine era cel care imi tinea mana la ochi. Sau cand ma luai in brate, pe sus, si alergai cu mine prin tot parcul.

Mai stii acnd ma sunai fara motiv, indiferent de ora si imi spuneai tot felul de lucruri banale doar ca sa-mi auzi vocea? Sau erau si momente cand ma puneai sa-ti cant melodii vechi, inganam impreuna ultimul vers si apoi suspinam dupa refren. Stii... in ritmul asta nu as mai incheia niciodata o lista in acre domina momentele petrecute impreuna.

Cum de nu te mai am in minte inca? Cum de nu doar in minte? Despre aceasta enigma o sa vorbesc mai incolo. Acum nu pot sa raspund la nicio intrebare, nu indraznesc sa-ti mai spun aceleasi 2 cuvinte si 8 litere pe acelasi ton... Am amutit - m-am indragostit de eul tau liric care mintea cel mai frumos uneori.

Te prefaceai atat de bine cum ca ai fi fascinat de felul meu de a fi...

La inceput eram de-a dreptul scarbita de faptul ca am avut de a face cu tine. Acum aproape ca nu mai simt nimic. Sunt un corp pierdut printre oameni, prin lume, printre tot ceea ce ma inconjoara si nu mai am sentimente pentru nimic. Traiam in vid si mi se parea ca o inchisoare totul. Nici nu cutezam a ma apropia de acea linie a orizontului acre parea a fi singura scapare, singura iesire din tot ce nu vroiam sa ma cuprinda si pe mine.

Chit ca aproape uitasem de tot, imi apareau o groaza de deja-vu-uri in minte, ce treceau ca trenurile prin Gara de Nord.

Aveam si idealuri si idei noi si am tineam de ele scai. Astfel imi ascundeam sub patura de aparente inselatoare tona de probleme personale care nu-mi dadeau pace.

Ma simteam protagonista unei eternitati duale. Imi cautam umbra din privire, pe ea si pe restul, dar nu mai era nimeni; doar niste creioane risipite pe schitele de pe birou si poate niste perne aruncate imprastiat pe jos...

Eram numai melancolie si durere toata, si simteam cum viata aluneca din mine, prin varfurile degetelor, imbiband podeaua de la un capat la altul. Din mansarda se auzeau din nou sunete, note muzicale morbide care mi se infigeau in vene.

Deodata podeaua mi se fisureaza sub picioare si cad.

Liniste.

Afara e din nou viata, iar in camera o lume dominata de alb, insa eu tot aici ma gasesc cu o dorinta parca tot mai mare de a atinge apogeul unei fericiri ideale. Nu-mi ramanea decat sa astept,sa astept... sa ma uit la acul de ceasornic care ticaia tot mai apasat si iar sa astept..."